Blog Archives

Nu am mai scris de prea mult…

Si cuvintele nu au mai avut sens, gust sau culoare. Nu am mai scris pentru ca am fugit de un “eu” prea personal, pentru ca nu m-am mai gasit in amestecuri aleatorii de litere, nu am mai scris pentru ca m-am ascuns de monstri verzi si cosmaruri de plastic, intr-o casuta inghesuita intr-un perete care sunt sigura ca de la strada nici nu se vede… desi am vazut-o chiar eu, cu ochii mei… dar nu cred ca era ea. Pentru ca eu aici ma simt in siguranta si cum as putea sa ma simt in siguranta in ochii lor, sub si peste, chiar printre privirile lor arzatoare?

As vrea sa gasesc sensuri. Nu stiu unde sa mai caut. Ma simt ca intr-o cutie, inchisa intr-o alta cutie, prinsa intr-o alta cutie, samd… Unde ne ducem, stie cineva? Sigur nu stie, pentru ca am intrebat. Ma simt ca intr-o gluma proasta, totul s-a intamplat deja intr-un alt timp si noi ne comportam de parca totul e nou. Nimic nu e nou (sub soare), e mereu aceeasi poveste, atat ca, precum in glumele acelea proaste cu melodii puse invers, daca le schimbi putin sensul de mers, le dai intelesuri (aparent) noi.

Si de fiecare data cand caut sensuri, ma intreb de ce dracu’ caut sensuri… Tot incerc sa scap de haine grele mostenite de la frati mai mari imaginari, tot incerc sa ma gasesc pe mine, asa cum sunt, nu asa cum a trebuit la un moment dat. Pentru ca atunci as gasi fericirea, pentru ca atunci nu mi-ar mai fi teama, pentru ca atunci, si daca m-as arunca de la cel mai inalt nor, sigur as pica in picioare.

Si e ciudat cum ma simt atat de aproape de aceste lucruri, cand eu sunt 1/2 si tu 0.5.