Blog Archives

Despre oameni

Aceasta nu va fi o postare optimista, ci mai degraba o expresie a unei dezamagiri.

Constat pe zi ce trece ca intre oameni si stele e o distanta ca de la cer la pamant. Intalnesc si oameni frumosi, dar prea putini, mult prea putini. Mult prea multi dintre cei cu care interactionez par a fi afectati de un virus, care ii roade pe dinauntru, lasandu-i goi, stapaniti doar de reguli ale junglei si instincte animalice. Ne instrainam pe zi ce trece, aproape niciodata nu suntem in stare sa lucram, sa actionam in echipe, sa luptam cot la cot, unul cu si pentru celalalt.

Ma lovesc din ce in ce mai mult de statui, de corpuri reci si nu de oameni. M-am saturat. Caut o licarire de bunatate, de speranta, insa cel mai des ma lovesc de miraje. Nu mai gasesc umanitate, decat fuga dupa bani si mariri. Ce s-a intamplat? Asa a fost mereu, oare? Oare unii oameni se nasc pur si simplu fara suflet, sau si-l pierd pe parcurs? Si, doi la mana, oare este contagios?

Pentru ca de multe ori am aceasta senzatie, ca pentru a trai si eu in aceasta jungla, mi se va cere sufletul la schimb. Ei bine, recunosc, departe de mine de a intruchipa vreo perfectiune sau bunatate suprema, sunt reactii sau gesturi pe care le regret… Insa stropul de umanitate pe care il mai am il simt adesea amenintat… Oare se ia acel vierme mancator de suflete?

Nimeni nu mai crede in nimic astazi… Nimeni nu mai face gesturi fara garantia de a primi acel ceva inapoi, plus profit. Incotro ne indreptam, oare? Stau si caut in istorie si ma gandesc ca mereu a fost rau, ca “toate-s vechi si noua-s toate”… ca mereu cel mai mare dusman al omenirii a fost chiar ea insasi si ca mult mai departe am fi ajuns, daca am fi stiut sa lucram impreuna, sa inotam purtati de acelasi curent…

Visez la oameni linistiti, impacati, fericiti, care nu se hranesc din nenorocul altora. Oameni care zambesc, care nu par a purta universul in spinare si oameni care isi obtin portia de adrenalina zilnica ajungand departe fara a-i inlatura sau santaja pe altii. Oameni care sunt buni si corecti pentru ca pot si pentru ca nu ii costa nimic. Oamenii pe care si i-ar fi dorit parintii si bunicii nostri cand ne-au crescut si ne-au invatat ce e bun si ce e rau pe lumea asta, privilegiu de care noile generatii s-ar putea sa nu mai aiba parte, instrainate fiind de lumii virtuale si de parinti plecati. E datoria noastra, a celor putini sa schimbam ceva si totul porneste de la gesturi mici… Repede, pana nu ne pierdem si farama de suflet pe care inca o mai avem.

[ In imagine: Daydreamer, de Diana Cox, de aici ]

Nu ai nimic de pierdut.

Din ciclul “Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie”, iata cateva lucruri pe care le-am (re)descoperit in ultima vreme si pe care le-am inclus in crezul meu zilnic:

Fii sociabil si deschis cu toti cei care iti ies in cale. Nu arde podurile in urma ta. Motivul principal poate parea egoist: nu stii cand te vei mai intalni cu acel om si poate vei avea nevoie de o vorba buna din partea lui. Bonus: vei fi mai impacat cu tine insuti concentrandu-te pe o abordare pozitiva a celor din jur.

Ofera-te sa ajuti cand ai posibilitatea. Nu trebuie sa astepti intotdeauna sa ti se ceara sau sa te eschivezi cand simti ca cineva urmeaza sa apeleze la o mana de ajutor din partea ta. Spre exemplu, ezit adesea sa dau bani cersetorilor, vazand la randul meu filmul “Filantropica” si scenariul respectiv parandu-mi plauzibil. Prefer sa dau de mancare. Am avut surprize si in acest caz, insa, primind replici de genul “preferam bani” sau vazand un cersetor incarcand sacose pline cu mancare intr-un taxi. Cu toate astea, cand am vazut un om nevoias care mi-a cerut o sticla de apa sau ceva de mancare de care a profitat chiar in vazul meu, nu am ezitat. Si m-am simtit mai bine ulterior.

Si nu ma refer numai la cei care in mod evident cer ajutorul. Chiar si la cei care nu fac asta. Sa tii usa deschisa cuiva care nu mai are maini libere sau sa oferi o informatie utila cuiva, de care si tu ai fi avut nevoie intr-un anumit moment, acestea sunt gesturi care te vor ajuta sa te iubesti mai mult. Sa fii mai impacat cu tine si cu viata ta, cu rolul tau pe Pamant.

Zambeste cand totul pare sa mearga rau, insa nu iti stapani lacrimile cand simti nevoia sa “explodezi”. Fii om. Si asuma-ti asta. Accepta-ti greselile si ti le vor accepta si altii. Si chiar daca nu ti le vor accepta, tu vei prea sigur pe tine ca sa iti mai pese. Ah, insa ai grija sa nu le repeti. Foloseste-le ca experiente de invatare si stocheaza-le undeva in memorie, pentru a nu cadea de doua ori in aceeasi capcana.

Asteapta-te la ce e mai bun si spune-ti asta in mod repetat, insa ia in calcul si ce ar putea merge prost. Doar nu te focusa pe asta. Si totul va fi intr-adevar mai bine.

Fii in mod constant mai bun. Accepta faptul ca ai de invatat in fiecare clipa, de la oricine si in orice context. Chiar si de la cei pe care ii vezi poate ca inferiori tie. Vei descoperi ca totul se intampla cu un motiv in Univers si ar fi bine sa nu porti ochelari de cal cand iti apar aceste semne care, culmea ironiei, par a lua cele mai neasteptate forme.

Fii bun cand nimeni nu se asteapta la asta. Satisfactia va fi mult mai mare cand vei putea sa raspunzi cu un zambet la un tipat. Poarta-te cu ceilalti asa cum ar vrea ei sa te porti cu ei, dupa cum ar spune tehnicile de vanzari, insa in aceste cazuri, cum nu s-ar astepta sa te porti cu ei. Evita conflictele cand poti si aplaneaza-le cu zambetul pe buze atunci cand se intampla.

Sa spui “nu” este un adevarat deliciu, insa nu abuza de acest drept. Rosteste acest cuvant cu magic atunci cand il stapanesti pe deplin si cand se aplica de adevarat unei situatii si vei fi respectat pentru asta. Nu-l lua insa in brate doar de dragul artei. “Da” iti poate oferi mult mai multe satisfactii, pentru ca reprezinta acceptarea unei provocari.

Lupta pana in panzele albe pentru ceea ce crezi. Pastreaza-ti insa spatele drept si cand descoperi ca te inseli si ai curajul de a recunoaste asta in fata celorlalti. Este un mare lucru sa ai taria de a-ti recunoaste greselile, pentru ca prea multi oameni au impresia in zilele noastre ca rationamentul lor este infailibil.

Sa nu-ti fie teama sa iubesti. Sa ai prieteni multi si sa iti pui sufletul pe tava, in ciuda a ceea ce ti se spune. Ai grija insa sa merite. Fii precaut, insa nu un pustnic. Vei avea surpriza ca atunci cand te arati asa cum esti, fara cochilie, in toata vulnerabilitatea ta in fata altora, sa primesti lucruri frumoase in schimb, care sa merite.

Cam atat, momentan.

PS: m-am intors. 🙂 Ah, da, si pe plan muzical nu ma dezic. Delectati-va urechile cu optimismul contagios al lui Louis Prima: