Hic sunt leones

O expresie latina pe care, atunci cand am descoperit-o, mi s-a parut tare amuzanta. Se traduce prin “aici sunt lei” si in general era trecuta pe harti in zonele necunoscute inca exploratorilor. Li se adauga aceasta eticheta pentru a semnala un loc care putea fi periculos, deci trebuia evitat sau tratat cu precautie.

Astazi, eu folosesc aceasta expresie pentru a ma referi la tabu-uri si, in special, la cel ce se refera la aspectul unui om. Ne-am obisnuit, practic, sa impartim lumea in “frumosi” si “urati” iar aceste trasaturi par sa se reflete atat in caracter, cat si in cele mai neasteptate locuri, cum ar fi, de pilda, religia. “Ce e frumos si lui Dumnezeu ii place” spune o expresie veche. Frumosii sunt, asadar, cei privilegiati iar uratenia poate fi o forma a unei pedepse divine.

Dar ce este pana la urma uratenia? Un vechi proverb, se pare grecesc, spune ca “frumusetea se gaseste in ochii privitorului.” Asadar, ceea ce unuia nu ii place ar putea un efect contrar asupra altuia. Se stie prea bine ca in alte vremuri se purtau doamnele mai plinute, in timp ce un mic detaliu precum o alunita este vazut ca un semn al frumusetii de catre europeni si de unul al urateniei de catre asiatici.

Cultura populara pare sa isi doreasca, insa, sa ne transforme in monstri, alimentand vechi conceptii, in scopuri mercantile. Dintii nu ne sunt niciodata suficient de albi iar parul nu ne straluceste niciodata suficient. Abdomenul nu este suficient de plat iar nasul insuficient de drept. Atunci, care e solutia? Operatii peste operatii si frustrari, cheltuieli nesfarsite pe cosmetice si cate si mai cate, de cele mai multe ori, nefiresti.

Da, majoritatea suntem imperfecti. Adesea, insa ma gasesc fascinata de un nas cu o “cocoasa” la un vecin de metrou,  de un strop de naturalete printre atatea artificii. Mi se pare o adevarata provocare sa sfidezi o prejudecata si sa iti transformi un asa-zis defect intr-un atu. Incep sa iubesc defectele pentru ca ne dau personalitate. Ne fac diferiti si unici si sunt o parte din noi. Bineinteles, daca “imblanzirea” lor ajuta in cresterea respectului de sine, de ce nu?

Cert este ca am intalnit oameni cu nasul carn/stramb/cocosat, prea slabi sau prea grasi, cu buze prea subtiri sau prea pronuntate, care mi s-au parut foarte frumosi. Mai frumosi si mai reali decat niste poze photoshopate. Oameni care, dupa 5 minute de discutii, imi pareau mai frumosi decat toate vedetele fara prea multe de zis care umplu paginile revistelor…

E o lupta cu sinele sa iti asumi sprancene ridicate si o mare satisfactie sa le ignori, sa le depasesti, fiind cine esti, fara teama. Frumusetea sta in atitudine, in mers, in cuvinte, in cultura, in maniere si in fapte bune. Si niciodata exteriorul nu ar trebui sa se reflecte asupra interiorului, ci invers.

[ Imagine luata de aici. ]

Advertisements

Posted on March 8, 2012, in Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: