Agonie. Cosmogonie. Nebunie.

Multa vreme am oferit mai mult decat am primit. Am dat, pana cand mi-am pus intregul universul, umil, in bratele cui a stiut sa il ceara. Si nu am primit nimic inapoi. Agonie. Si brusc m-am retras. Mi-am impus sa fiu altfel. Cateodata, mi-a fost mai bine. De cele mai multe ori, am regretat. Cosmogonie. A inceput sa nu mai imi pese. Am dat fara sa mai imi doresc sa primesc inapoi. Am dat pentru ca am putut. Nebunie. A inceput sa nu mai imi pese deloc. Si sa nu mai am niciun fel de asteptare de la ceilalti… Nu mai dau, dar nu nici nu mai cer. Siguranta celui care nu risca niciodata. Nu pentru ca ii e teama sa piarda. Ci pentru ca a pierdut de prea multe ori. Iar capatul tunelului s-a indepartat atat de tare, incat devine o certitudine ca nici macar nu exista. Si nici macar nu a existat vreodata.

Advertisements

Posted on August 27, 2010, in Romana and tagged . Bookmark the permalink. 1 Comment.

  1. Nici eu nu mai cer si nu mai astept nimic…poate ne-am ratacit prin tunel…sau o fi vreun labirint…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: