Nimic, contrarutina si oameni

M-am intors la blog si as vrea sa nu il mai tradez de acum incolo. Acesta este un post de update cu ce am mai facut in ultima vreme, un post cu si despre oameni ciudati…

Un cuplu a intrat in seara aceasta in metroul care ma ducea acasa. Amandoi aratau ca doi adolescenti imbatraniti peste noapte. Ea, slaba si uscata, cu o bluza stramta, roz, fara pic de stralucire, machiata cu bleul comun pe care il folosesc in mod neinspirat prea multe persoane cu ochi caprui si purtand urme pe glezne de la o alta incaltaminte, poate la fel de banala ca papucii cu care era deja incaltata. El, slab si uscat, la pantaloni scurti kaki si tricou rosu, o tinea irelevant de mana. Nu mi-au exprimat nimic. Ea a scos doua bomboane de ciocolata dintr-o punga de plastic si i-a intins si lui una. Ea i-a intins bomboana stangaci, el s-a bucurat inexpresiv. Pareau a fi doi colegi din liceu care, subit, s-au trezit la 40 de ani, cu par incaruntit, vinisoare verzui pe picioare si cu machiaj neinspirat. Mai mult, amandoi aveau o privire vinovata. Puteau fi oare amanti, acest el si ea atat de simpli si neinteresanti, aruncati intr-o bizara masinarie a timpului, care nu ne ducea pe niciunul nicaieri, ci ne tot legana intr-un prezent imbacsit?

Am intalnit doi oameni incredibil de singuri in Brasov. Cateodata, un “multumesc” aduce cel mai sincer zambet unui om… Acesti doi oameni nu aveau cine stie ce cultura, decat pe cea a vietii, vorbeau mult si fara rost, faceau dezacorduri si erau plati in exprimare… Dar mi s-au parut niste oameni frumosi. Pentru ca acesti oameni au exprimat una dintre cele mai sincere reactii de fericire cand le-am adresat un multumesc… Au stat in picioare in propria bucatarie, oferindu-ne noua singurele lor doua scaune, el fiind operat de varice, bucurosi de oaspeti, ne-au dat ce aveau mai bun in casa. Un zambet ca acela si o astfel de primire au valorat mult.

In schimb, un turist pe care l-am ajutat cu indicatii impreuna cu o prietena ne-a dat cel mai nesincer “multumesc”. Bizara intalnire. Dupa ce i-am explicat la ce ora are autobuz si desi mergeam spre aceeasi destinatie, a luat-o in sensul opus, preferand sa se piarda decat sa ne ceara niste informatii in plus. Un altul, calator singur, avea o prinvire trista si insingurata si purta dupa el un caiet pe care nota tot timpul… Oare ce a scris despre noi?

In rest, lumea continua sa se defragmenteze incet, incet… Fac parte dintr-un imens joc de puzzle care se destrama iar noi privim sedati cum ne pierdem sensul si culoarea… Oameni-zombie fara viata se apropie de marginea unei prapastii si cad unul cate unul, fara sa observe, fara sa ii doara… Am impresia ca nu mai stiu sa iubesc, imi pierd sensul, ca nu mai stiu sa visez, ca nu mai stiu sa dau fara sa cer inapoi. Ca nu mai imi pasa. Dar mereu ma trezesc si ma bucur ca sunt eu, aici si acum. Caci acest eu va muta muntii din loc intr-o zi… Negativismul meu e doar o forma temporara de descurajare, nu va lasati inselati de el…

Advertisements

Posted on August 17, 2010, in Romana. Bookmark the permalink. 2 Comments.

  1. snap out of it, or do i need to beat it out of you?

  2. Din ce sa snap out of, finalul era optimist! Si da, come and beat me! :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: