Despre toleranta si diversitate

Acum cateva zile mi-am zis ca ceea ce imi doresc cel mai mult in aceasta viata este sa devin o persoana toleranta. 100%. Mi-am dat seama ca spre asta incerc sa tind. Sa nu mai judec atat de usor pe oricine si pe orice.

Traiesc in Bucuresti de aproape 5 ani. Pana sa vin aici la facultate, am locuit intr-un oras mic, dar cu farmec si turn propriu, numit Targoviste. Intr-un oras mic, toata lumea cunoaste pe toata lumea aproape. Daca este cineva un pic altfel, nu ai cum sa nu fi auzit de el sau sa il fi vazut macar o data.

In Bucuresti, insa, am inceput sa ma simt mult mai mult ca acasa. Aici, cel putin la nivel teoretic, e ok sa fii asa cum vrei tu sa fii. Scriam intr-un articol anterior ca ceea ce incepe sa imi placa atat de mult la acest oras este tocmai diversitatea. Vad oameni cu parul rosu/portocaliu sau impletit in codite rasta, cu piercing-uri si tatuaje care mai de care mai bizare, oameni de toate formele si neamurile plimbandu-se prin orasul nostru.

Cateodata, ma trezesc privindu-i fascinata pe unii dintre acestia. Poate mai si zambesc uneori. De ce? Pentru ca ma gandesc ca e nevoie de mult curaj ca sa poti sa fii tu, in contextul unui popor traditionalist si care emite judecati  aspre mult prea usor. Din pacate, insa, vad prea putini astfel de oameni. Si daca sunt, toata lumea vorbeste in soapta despre ei sau ii arata cu degetul. Dar nu mereu. Cu surprindere, in urma cu cateva saptamani, am observat cum in metrou, desi era un grup de tineri care aratau mai “altfel” (par vopsit, tatuaje, piercing-uri, haine largi), nimeni nu se uita catre ei. Oamenii din jur erau prea preocupati de ale lor ca ii mai observe si pe ceilalti.

Si atunci, m-am simtit bine. Mi-am zis ca, desi aceasta este o situatie de exceptie, acesta este genul de loc in care as vrea sa locuiesc. Locul in care fiecare poate fi cum vrea el. In care sa pot merge pe strada asa cum imi doresc, fara sa intalnesc aluzii de tot felul sau priviri care lasa urme mai adanci decat un glont bine tintit.

Eu nu sunt genul de om care sa iasa in evidenta intr-o multime. Sunt, dupa normele societatii, un om cat se poate de oarecare. Sigur, mai port colanti albastri, balerini colorati si cercei supradimensionati, dar ma incadrez perfect in peisaj. Nu m-am simtit discriminata vreodata, dar dezaprobata sau agresata verbal, da. Mi s-a intamplat sa mi se faca diverse aluzii pe strada, sau chiar sa fiu atinsa in mijlocul orasului si in mijlocul zilei.

Nu este mare lucru, sunt sigura ca multor femei li se intampla asta. Probabil ca un astfel de incident vi se pare amuzant sau o simpla bagatela.  Intr-un astfel de moment, insa, cred ca am simtit si eu o mica parte din ce inseamna sa fii discriminat, ce inseamna sa fii judecat atat de usor doar dupa un singur aspect. Ce inseamna sa fii aratat cu degetul pe strada si sa iti fie teama sa fii asa cum vrei tu sa fii.

Asadar, din ce am vazut eu pana acum, va spun cu mana pe inima ca noi nu suntem un popor de oameni toleranti. Poate peste 50 de ani, minim. In jurul meu intalnesc si cunosc multi oameni cu idei rasiste, homofobe sau antisemite.  Oameni de-o varsta cu mine sau chiar mai mici. Incerc sa inteleg de ce. Sunt oameni care nu cunosc negri, homosexuali sau evrei. Cum pot sa iti nasca sentimente de repulsie niste oameni pe care nici macar nu i-ai intalnit in viata ta? Poate imi explica si mie cineva, ca eu nu o sa inteleg niciodata. De ce sa iti irosesti viata traind in ura, nejustificata, pe deasupa, cand cel mai ok ar fi pur si simplu sa iti vezi de ale tale si sa fii liber?

Inchei cu o melodie Cranberries si cu definitia (utopica, din pacate) a libertatii… “Libertatea inseamna sa poti sa alegi ce vrei fara sa incalci libertatea altora.”

Acest articol face parte dintr-un concurs organizat de Asocatia ACCEPT si Ambasada britanica la Bucuresti cu ocazia Gayfest 2010. Intentionam oricum sa scriu despre diversitate si toleranta, nu stiu daca am atins prea bine subiectul concursului, insa tema clar o voi relua si pe viitor.

Pentru mai multe detalii despre concurs, pentru cine mai este interesat sa participe: http://accept-romania.ro/

Advertisements

Posted on May 12, 2010, in Romana and tagged . Bookmark the permalink. 8 Comments.

  1. Foarte frumos articol…
    Legat de toleranta, si eu tind spre ea si cred ca am prins-o cat de cat:P…dar mie imi place mai mult ideea de acceptare neconditionata (de care vorbeste Carl Rogers), ar fi frumos sa nu se aplice doar in terapie. Si mi-as dori de asemnea ca si ceilalti sa-si doreasca sa fie mai toleranti:D
    Legat de judecata celorlalti, n-ar trebuie sa te intereseze sau afecteze…fiecare filtreaza lucrurile in functie de experienta, principiile, proiectiile lui asupra celorlalti. Ura, discriminarea unora complet nejustificata cred ca sunt si o manifestare a unor complexe sau alte chestii psihologice:P
    Bafta la concurs!
    P.S. Cranberries (love them!!!) vin in Romania…

  2. freedomaddict

    Multumesc mult pentru comentariu. Si referitor la ce zici, ai dreptate, ura nejustificata reflecta niste complexe… Dar nu ai cum sa nu te afecteze… Si da, stiu ca vin Cranberries… Sunt atatea concerte ca nu stiu daca mai raman resurse si pt ei! :)) Tu mergi?

  3. Cred ca e vorba de teama de necunoscut…cei mai multi oameni au nevoie de confortul psihologic pe care il aduce un mediu omogen, cu vecini, prieteni, membri ai familiei la fel ca ei, un mediu “controlabil”, care le ofera o stare de securitate. Si din pacate, aceiasi oameni privesc spre cei care sunt “altfel” cu neincredere, chiar frica, pentru ca nu-i cunosc si nu stiu la ce sa se astepte din partea lor – de aici xenofobia, homofobia, ura, discriminarea. Mentalitate de trib, care dainuie in ciuda atator milenii de evolutie spre emancipare…

  4. freedomaddict

    Cata dreptate ai, Ioana:)

  5. Draga Corina,
    Intamplator am dat de blogul tau, link-ul l-am gasit pe blogul lui Bogdan.
    Scrii frumos, dar cred ca nu ai idee ce inseamna toleranta ca politica de stat. De un an si jumatate lucrez in UK, mai inainte am fost in Iraq. Aici nu ai voie sa faci nici cea mai mica remarca rasista sau privind viata si comportamentul privat al persoanei.
    Exista diferente uriase intre statutul persoanelor de aici, dar acelasi ‘homeless’ care imi da “Good Morning!” de la capatul pasajului care ma duce spre gara cand am de mers la Birmingham, Worcester sau Wolverhampton, imi zambeste, se multumeste de obicei cu o tigara, si i-am dat ceva rest cand l-am vazut cu o carte in mana!
    El imi zambeste, eu ridic din umeri daca nu am cu ce sa-l ajut. El imi raspunde la salut la fel de condescendent, a doua zi mi-e rusine sa nu ii dau ceva.
    E diferit, fara indoiala, aici, in UK, numai daca esti drug addict, severely alcoholic, dar mai cu seama daca stii sa minti ca esti bolnav (sunt medic, nu de alta) si ti-a intrat in cap asta, statul iti acorda o sansa.
    Minciuna, puturosenia si smecheria nu au granite. Asta am realizat-o acum 3 ani, cand am dat in Iraq de… mai bine tac. Tot ceea ce inseamna subcontinentul indian, ei erau civilii pe care ii aveam in grija.
    Sa-mi fie cu iertare, avem si noi tigani straluciti! Dar tot ce vine de acolo – am avut o discutie pe bune cu un medic englez – vine cu un cult al nemuncii, de a profita de cel care munceste, in vreme ce ei se prefac.
    Am 47 de ani, a 45-a aniversare mi-am petrecut-o intre T-wall-rile de la Tallil, in Iraq, cand ne-am permis, asistentul meu si cu mine, sa mancam o pizza.
    Nu cred ca exista in orizontul previzibil pentru mine o solutie pentru Romania, mai cu seama pentru Bucuresti. E un permanent carnaval, ca in Cargiale. Nu exista reguli. Voi, astia mai tineri, aveti functionala inca gena aia oarecum stupida ca veti schimba ceva. Nimic mai fals!
    Am asteptat 15 ani sa se schimbe ceva, abia apoi am plecat. Ultima mea oferta acum 3 ani, de la un cabinet privat, era de 12 milioane pe luna. A doua zi, pe mail, mi se ofereau 4000 $, cu conditia de a merge unde am spus.
    Mi-am asumat riscul, am stat acolo, dupa aia am mers mai departe, si am ajuns aici!
    M-as bucura ca din observatiile tale ulterioare sa constat ca lucrurile merg intr-o directie oarecum buna! Nu toleranta ca libertate de expresie e problema noastra, a romanilor, ci faptul ca toleram o clasa conducatoare care isi bate joc de noi!
    Am devenit vehement, stiu. Asa ca ma retrag si iti multumesc anticipat pentru intelegere. Scrii frumos, esti din Targoviste (unde am facut eu liceul la Vacarescu, intre 1977-1981), de asta am indraznit sa scriu.
    Sau ca sa ma descarc!
    Toate cele bune,
    Valentin

    • freedomaddict

      Buna Valentin,
      Multumesc mult pentru comentariu, l-am citit cu mult interes. Intr-adevar, poate la varsta si momentul acestea, privesc multe lucruri cu naivitate, insa, din pacate (sau poate din fericire) am depasit momentul acela de entuziasm, de credinta in a schimba ceva aici… Speranta inca exista, credinta insa a disparut de mult timp… Fac parte din generatia care nu va ezita sa plece de aici, daca i se ofera sansa (sau daca si-o creeaza singura)… Si eu tot Ienachita am absolvit. Multumesc mult pentru aprecierea legata de scris, e ceva ce intentionez sa perfectionez:)
      Toate bune,
      Corina.

  1. Pingback: ACCEPT Romania » Blog Archive » DIVERcity – cei de la care am primit link-uri!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: